Reportaj de noapte...

...trei chitari inconjurate de cativa oameni la etajul 5 al unui hotel situat la capat de lume...e 5 dimineata...bere si versuri aruncate peste tot...ceilalti trec pe langa si parca ar vrea sa li se alature...treptat se apropie parca vrajiti de sunetele de chitara. In mijlocul tuturor un baiat mai priceput de la care invata un altul iar cea de-a treia chitara se plimba din mana in mana...lumea incepe sa socializeze la o doza de bere iar in fata mea, rezemati cu spatele pe caloriferul fierbinte, sta un cuplu...si imi zboara gandul la niste adolescenti imaturi pe care i-am cunoscut acum ceva vreme dar care cu timpul au incetat sa mai existe sufocati de maturitatea care a avut grija sa-i spulbere...atat de fizici si lipsiti de inhibitii...isi raspund atat de natural unul altuia la gesturi incat totul pare regizat pana la cel mai mic detaliu. Revin la multimea din jurul meu care aplauda fara exceptie dupa fiecare melodie...zeci de straini devin prieteni printr-un simplu zambet si cate o bere "facuta posta"...toti canta desi marea majoritate nu stiu corect versurile...dar ce conteaza asta atata timp cat oricum sunt prea beti ca sa se concentreze cineva pe astfel de amanunte? Si se canta vama veche la unison de o gramada de studenti hotarati sa nu doarma pentru a nu pierde nici o secunda din timpul pretios pe care inca nu stiu al aprecia obiectiv...dar repet, ce mai conteaza?!?...

impletesc povesti...

acelasi parc, aceeasi copaci care imi tin de urat la fiecare greutate pe care o intampin...un octombrie asemanator unei primaveri proaspete cu un soare ce pare a nu mai dori sa paraseasca cerul si...in tot peisajul asta...EU...intr-unul din putinele momente in care dau agitatia cotidiana pe o pereche de role, una de ochelari de soare si una de casti...cum de am ajuns din nou aici? Evident din dorinta de a fugi de cineva sau ma rog...mai multi "cineva"...eh...in sfarsit...acum am un nou hobby se pare: imi place sa-mi impletesc propiile-mi povesti (de parca separate nu mi-ar fi fost de ajuns) ...am alaturat elementul cel mai vechi, cel mai intens si,in ultima vreme, cel ascuns de ochii lumii...o combinatie geniala...frumusete, suflet si adrenalina...stati linistiti nu am atins perfectiunea...da' asa o combinatie reuseste sa-mi consume o mare parte din energie...si chiar daca sunt perfect constienta ca eu sunt de vina pentru toate astea...nu am o problema cu asta deoarece am ajuns la concluzia ca...imi place imperfectiunea vietii mele :) ...

"mi-e mai bine CU sau Fara tine?... "

...e greu sa gasesti pe cineva cand esti constient de faptul ca tu insuti esti "defect" insa in multimea asta de oameni, unii dintre noi, ca si mine de altfel, constituie exceptii si, in situatia asta ciudata, dupa mult timp, am gasit un om cel putin la fel de "defect" ca mine pe care am ajuns sa-l experimentez intr-o varietate de ipostaze. Amandoi extrem de dornici in a demonstra ca nu suntem niste tineri banali, lucru deja usor observabil pentru cei din jur, am ajuns sa ne intelegem certandu-ne, sa ne uram fara a putea sta separati, sa plangem doar pentru a avea mai tarziu sansa sa radem cu pofta din toata incheieturile si, mai ales, sa ne provocam reciproc probleme doar pentru a avea ocazia sa ne acordam unul altuia mai tarziu ajutor in a le rezolva. Un lucru insa ne-a situat mereu la poli opusi: setea mea pentru sinceritate si nevoia ta pentru minciuna.

Asadar, dupa ce am fost colega, amica, iubita, fraiera, amanta, cosmar si viceversa am devenit apropiati intr-o maniera atat de stranie transformandu-ma atat in drog cat si in dependenta. Greu de exprimat cum o supradoza de entuziasm si inconstienta poate aduce cuiva o stare de sevraj profund; insa tot tumultul asta de senzatii experimentate la limita a dus la confuzia ipostazelor, lucru poate previzibil, nascand intrebarea care sta la baza legaturii noastre complet disfunctionale: mi-e mai bine CU sau Fara tine?...

un alt an...

Plaja, nisipul, muzica, puzderia de oameni plini de defecte care ma inconjoara facandu-ma sa renunt din ce in ce mai mult la putinele complexe ramase, toate acestea formeaza idealul de libertate pe care cu greu ma straduiesc sa-l ating...stropi mari de ploaie cazand si udand nisipul pe care ma plimb desculta savurand fiecare moment lipsit complet de ingradire ma ajuta in continuare sa cred ca libertatea e mai mult decat un ideal si ca o lume noua, straina nu e chhiar lucrul cel mai rau care mi se poate intampla, ci din contra, m-ar putea ajuta sa cresc, sa ma dezvolt, sa invat sa traiesc cu mine. Superficialitatea pluteste peste tot iar eu fac de asemenea parte din ea. E uimitor cum niste forme pot schimba principii doar pentru a avea oportunitatea de a le savura. Rare sunt momente ca acesta cand ma simt atat de neajutorata, de mica...de copila. Parca brusc am aterizat intr-o lume de oameni mari pe care pana nu demult eram sigura ca o pot infrunta dar care acum ma face sa am o gramada de indoieli, in special cand vine vorba de propria mea persoana. Incep sa fiu confuza si gasesc orice pretext doar pentru a evada, in mod repetat, de tot ceea ce ma inconjoara. Candva, nu stiu exact cand, am scapat norocul ce odata ma caracteriza si, treptat, incep sa fiu nevoita sa ma descurc pe cont propriu fara a avea resursele si maturitatea necesare unui asemenea proces dar tinand cont de locul unde ma aflu, incerc sa aman acea parte cat mai mult. In mare parte am reusit dar exista momente ca acesta cand slabiciunea mea pentru realism isi face aparitia in fantezia mea perfecta. Locul asta care acum o vreme ma facea sa imi capat pe deplin increderea in mine, sa ma transform intr-o persoana plina de siguranta, incepe si el sa-si piarda din efectul avut candva asupra mea; lucrul asta se reflecta prin decizia mea de a-mi petrece timpul singura scriind intr-un element nou dar in acelasi timp vechi si deja explorat...alt an a trecut si singurul lucru familiar pare a fi ambarcatiunea de mult uitata in larg...

...fantasy...

...even though i feel released, the fact that he proved to be worst that i expected made me want him even more. the idea of another sin torments my mind making me yearn for him. the beach i'm standing on and the sound of the sea are transforming my wish into a fantasy that i've been expecting to fulfill for a long time now. A great lie is always exciting, especially when it metamorphoses into lust...

...un unghi din Piata Mica...

Asfaltul rece pe care m-am asezat aproape ca nu are nici un efect asupra mea...oameni in rosu si in negru traverseaza Piata Mica, se aud limbi straine, in special germana. Ma acompaniaza doua melodii care merg pe repeat de ceva vreme la boxele destinate festivalului de teatru. Fete cu umbrele se plimba pe dalele proaspat curatate de ploaia rece ce cade de vreo doua zile. Ceasului din turn, deabia acum observ, ii lipseste o bucata de sticla. Sunt prea putini oameni incat a observe cineva prezenta mea iar asta ma ajuta sa observ si sa analizez lucrurile mult mai in detaliu. Toti trecatorii sunt grupati doi cate doi sau poate ca eu i-am observat numai p aceia. Imi tine de urat un steag spalacit asezat parca premeditat deasupra mea. Numai acum incep sa simt frigul care e deja bine instalat in corpul meu. aaa...si mi-am dat seama, uitandu-ma in spate, si unde ma aflu: in fata Muzeului de Etnografie Saseasca, loc bine cunoscut de mine odata...Un oras atat de plin de istorie e Sibiul insa pare sufocat de masini...nu l-as parasii insa ambitia ma duce mult mai departe de locul asta plin de farmec si festivaluri care scot oamenii in strada si peri albi batranilor care locuiesc in centru fara sa observe ca lumea e in continua schimbare. Se aude clopotul si cred ca e semnalul ca eu sa plec...sau mi-au degerat picioarele si mi-a ajuns cat am meditat pe ziua de azi...

two crazy teenagers...

have you ever felt like...as much as you try to move on...you somehow manage to remain in the past? and as much as you try to forget and carry on...you seem to be closer to the thing you're trying to avoid? and even though everything seems to be in your favour...you can't reach to take a deep breath and continue without being pulled back by a memory, a word, a wisper, that touch... you realize that you're just an actor in a play that seems to forget the lines...and needs to come back over and over again...and after a lot of hard work...you play your part...but you're still not pleased? ... and then...when you almost succed...you see that face, you hear that voice and encounter a deep look in the eyes...the look of two crazy teenages who somewhere in time were so tight up...but crazyness wwas all that they had...that's what brought them together... and suddenly she realizes it's over...and that this is just her part of the story...a story that now seems to identify itself with a look in the eyes that seems to send them into the past...to the promiss they silently made...maybe we'll meet again in the future...but surely we won't be the same two crazy teenagers...

pentru tot...multumesc...

pentru: ziua de mai in care te-am vazut, pentru miile de mesaje, pentru fiecare zi de vara in care m-ai facut sa sper, pentru lunile de tachinare reciproca din cauza lipsei noastre de maturitate, pentru zilele in care ma vizitai la lucru, pentru toate lucrurile care nu ti-au facut placere si le-ai facut doar de dragul meu, pentru cand incetasem sa sper si te-ai intors la mine, pentru crizele de nervi pe care mi le-ai provocat, pentru ca fara sa-ti dai seama m-ai schimbat, pentru culoarea perfecta a ochilor tai, pentru fiecare film vazut impreuna la cinema, pentru noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie 2008, pentru primul nostru sarut, pentru prima imbratisare, pentru orele de conversatii la telefon, pentru fiecare "Buna dimineata" si "Noapte buna", pentru ca ai fost in viata mea, pentru fiecare vis pe care l-am impartit, pentru milioanele de momente de fericire pe care mi le-ai daruit, pentru cana din care imi beau laptele dimineata, pentru ca m-ai lasat sa te am si m-ai lasat sa fiu a ta, pentru ca dupa tot ce am facut nu ma urasti, pentru fiecare moment in care m-ai tinut de mana, pentru fiecare lacrima: MULTUMESC!!!

P.S: regret doar lipsa ta din prezentul meu...