prima gura de aer...

Tot ce imi doresc sau mai bine zis nedorim noi este fericirea. Asta cautam si eu in ziua in care am facut 20 de ani. Drept urmare, mi-am facut bagajele si am plecat 600 de km dupa prietenii mei cautand afectiune, buna dispozitie si mai ales libertate. Dupa 15 ore de sufocare in trenul personal Sibiu-Constanta lucrurile incepeau sa se lege. Primul pas pe nisip, primul flirt si prima baie in mare; toate astea au fost semnul unui nou inceput. Asta explica destul de bine expresia "this is the first day of the rest of your life". Insa acesta nu era un film ci viata. Dupa o lunga perioada in care am avut grija sa imi consum nervii si energia mult mai mult decat cerea situatia am decis sa recuperez tot cu varf si indesat. Zis si facut! Mare, soare, petreceri, bani, baieti si o saptamana petrecuta intr-o nepasare care aproape dadea in inconstienta, am reusit. Oricat de rele devin lucrurile se pare ca matusa mea are dreptate cand spune: "totul are o rezolvare". Nimic nu-i mai bun pentru un nou inceput decat niste oameni vechi: prietenii.

da, sunt EU!

"I have loved to the point of madness, that which is called madness; That which to me is the only sensible way to love."

Francoise Sagan

Inima ta bate in pieptul altuia. Asa simti cand esti singur si ea parca inceteaza sa mai bata. Nu poti respira, dormi, manca. Esti mort! La asta se rezuma finalul. Oricat de rau ar fi ai prefera sa te chinui la nesfarsit decat sa pui punct. Timpul ajunge sa te obisnuiasca atat de mult incat la final cazi la pamant si nimic sau nimeni nu te mai poate ridica. Telefonul inceteaza sa existe iar tu traieste din amintiri mai degraba decat din mancare sau somn.

Da, sunt EU! Traiul intr-o agonie si un extaz permanente m-au adus aici. Emotii duse la extrem. Respir cu mare greutate parca am ceva care ma apasa pe piept. Ma inchid in camera si stau in pat zile intregi doar ca sa ii evit pe ceilalti. Mesajele se aduna in casuta vocala deoarece telefonul e si el mort. Am uitat cand mi-am vazut ultima oara fata in oglinda. Stau cu stiloul in mana cu speranta ca pot lega cateva cuvinte dar nu reusesc iar asta ma darama si mai tare. Cui sa povestesc daca nu mie insami? Dar parca si eu incep sa ma satur de mine...Vreau sa fug! Departe! Visul asta se destrama insa si el. Totul pare sa fie jos pe podea langa mine. Orice fel de parere despre propria persoana e distrusa si ma indrept spre doar 20 crezandu-ma deja ajunsa la marele final. Cel mai dureros e insa ca am uitat elementul care ma definea: zambetul! Mai bine nebun decat mort insa asta e rezultatul cand iubesti la fara frecventa...

Da, sunt EU!


"Denial is not just a river in Egypt, it is a freakin' ocean!"

P.S.: A se scuza cuv. "iubire" si toate derivatele acestuia dar nu am gasit sinonime in acest context.

Raiul de duminica dimineata...

Niciodata n-am mai vazut pe timpul zilei centrul Sibiului atat de linistit. De obicei agitatia care il caracterizeaza ma trezeste la viata, insa astazi, oricat as avea nevoie de trezire, ma bucur de linistea pe care mi-o ofera. Dupa atatea nopti nedormite, din diferite motive, linistea asta pare a fi perfecta sau poate viata mea e mai linistita acum... Vag se aude zgomotul autobuzelor, deoarece doar ele ma acompaniaza, pe langa melodia pe repeat din castile (deepak chopra feat. demi moore - desire). Cum sa trebuiasca sa plec de aici cand am totul? Pana si soarele incearca sa ma mituiasca parca sa nu parasesc locul asta...insa ambitia e prea mare...asa ca profit cat mai mult de casa, de ce-i al meu, cu gandul ca la intoarcere o sa fie cel putin la fel de bine ca in dimineata asta de 2 mai, petrecuta pe o banca, mangaiata de soare, analizand antiteza dintre vechi si nou a cladirilor ce ma inconjoara in orasul asta in continua schimbare. Dar nu incetez sa ma gandesc ca intr-un final am si pierd tot...

micul baietel si coronita...

...atat de ciudate intorsaturi ia si viata asta incat ajungi de la un pol la altul in cateva clipe fara a-ti da macar seama de schimbarea care se produce cu tine sau in jurul tau. Asa i s-a intamplat si unei fetite pe care o cunosc atat de bine incat nu ma poate pacali cu nimic...avea 13 ani...era ca un baietel: purta ochelari de vedere, blugi lasati si tricouri largi...avea o viziune despre viata atat de libertina incat ai fi putut spune ca a trecut prin multe ca sa gandeasca atat de liber...fortata si ea, ca noi toti de altfel, sa creasca datorita timpului care nu sta in loc, ajunge la liceu unde se loveste brusc de fete pe tocuri, fardate incat adevarata lor fata nu se mai vedea... niciodata nu s-ar fi gandit ca in gramada aia atat de diferita de ceea ce cunoscuse ea pana atunci avea sa isi construiasca o viata cu totul diferita de tot ceea ce isi imaginase...renunta la ochelari si blugii largi care devin treptat tot mai stramti si tricourile la fel...uneori isi acopera si ea adevarata fata...trec 4 ani...schimbarea e uriasa...vine un nou inceput...facultatea...devenita deja o adolescenta incapatanata si orgolioasa pana in maduva oaselor convinsa de un singur lucru...fiecare emotie, pozitiva sau negativa, trebuie traita la maxim...se schimbase mult, atat fizic cat si psihic, era alt om...inainte de inceperea faculatii incepuse sa revina din ce in ce mai mult la baietasul care era inainte de liceu insa hainele arata acum altfel pe ea...cumva nu mai poate ascunde ca e fata...si intr-un moment de inconstienta se hotaraste sa intre intr-o competitie cu celelalte fete...istoria se repeta...micul baietel concureaza cu domnisoare finute...si merge la bal lipsita de orice gand de castig, ba chiar convinsa de castigul altei colege...toate fetele pe tocuri si in rochite iar ea...in tenesi si pantaloni scurti...cu siguranta ea era ultimul om care se astepta ca numele sa ii fie asociat cu titlul de miss...a doua zi totul se schimba: prieteni de ani de zile o trateaza cu raceala si invidie ca si cand le-ar fi luat ceva ce li se cuvenea...dar asta e deja alta poveste...si uite asa...micul baietel primeste coronita, spre mirarea tuturor, insa pe care sincer sa va spun, nu stiu sa o port...